Târgul de facultăți FYU
- Find Your University
- Jun 6, 2022
- 6 min read
redactori: Denisa Sabău, Larisa Coșeraru, Alexia Lazăr, Alexandra Dârdală, Miruna Nedelcu
tehnoredactor: Bianca Margină
1. Introducere
Știind că vacanța se apropie și dragii noștrii liceeni vor trece la o nouă etapă, iar vrem, nu vrem bacalaureatul bate la ușă cât de curând, proiectul @findyouruniversity a venit cu un mic ajutor asupra gândurilor către facultate.
Pe dățile 7-8, respectiv 14-15 mai, pe platforma Google Meet, s-au susținut 17 webinare din cadrul Universității București. Proiectul a inclus peste 250 de elevi nerăbdători să-și aleagă facultatea dorită, îndrumați de studenții facultăților.
2. Interviu cu Alexia Lazăr
Pentru a o lua cronologic, am decis să începem cu un scurt interviu cu Alexia Lazăr, fondatoare și organizatoare.
1. Cum te-ai gandit sa organizezi un târg de facultăți online?
Ideea a fost spontană și mi-a venit atunci când m-am gândit ce aș putea să fac astfel încât să atrag și să ajut cât mai mulți elevi.
2. De ce ai ales UniBuc?
Consider că UniBuc este o universitate care cuprinde domenii vaste, astfel încât fiecare elev își poate găsi un domeniu de interes.
3. Ți-a fost greu să găsești voluntari de la fiecare facultate?
Prima dată, da, însă după am descoperit asociațiile studențești din facultăți care ne-au ajutat foarte mult.
4. Ai avut vreun moment în care ți-ai făcut griji ca tot ce ai muncit va fi degeaba?
Da, au fost multe momente în care mi-a fost frică de eșec, însă mă bucur că am reușit să trec peste ele.
5. Te-au convins cei de la Unibuc să urmezi facultatea la vreuna dintre opțiunile lor?
Da, datorită celor de la ASC și ASAA am descoperit domeniul în care vreau să activez.
6. Vei mai organiza Târgul de facultăți și în anii viitor? Dacă da, vor fi și alte universități implicate?
Da, vreau ca Târgul de facultăți să fie o tradiție și să îl dezvoltăm cât mai mult.
3. Speakeri, facultăți și asociații studențești
Toți studenții care ne-au ajutat la organizarea acestui târg provin de la asociațiile de studenți ale facultății, care se ocupă cu organizarea evenimentelor la nivelul acesteia. Astfel, dorim să le promovăm activitatea, întrucât fac o treabă minunată, iar unele proiecte sunt deschise și pentru liceeni! Astfel, speakerii și facultățile despre care au vorbit în cadrul târgului, cât și asociațiile de la care provin sunt:
Daria Cristiana Lămboiu + Andreia Lezeriuc - Facultatea de Istorie, ASID (@asidub)
Vlad Furdui + Radu Ionescu - Facultatea de Matematică și Informatică, ASMI (@asmi.ub)
Angela-Elena Ene- Facultatea de Geologie și Geofizică, ASGG (@asggub)
Hodivoianu Alexandru + Anahara-Alexandru Yuuki - Facultatea de Științe Politice, ASSP (@aspp.ub)
Cătălina Bleotea + Bratu Adrian Mihăiță - Facultatea de Teologie Ortodoxă 'Justin Patriarhul', ASTO (@asto.ub)
Iuliana Ghiga + Miruna Filipache + Doinița Pană + Denisa Berdei - Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, ASLS (@aslsromania)
Vasile Sevestrean - Facultatea de Fizică, ASF (@asf.ub)
Silviana Pricope + Prodan Cristina-Isabella - Facultatea de Litere, ASLUB (@aslub.litereub)
Tănase Viorel + Cobalschi Ion + Petre Alexandra - Facultatea de Administrație și Afaceri, ASAA (@asa_ub)
Iulia Stanca + Irina Farca - Facultatea de Psihologie şi Ştiințe ale Educației, ASPSE (@aspse)
Găman Ana-Maria Mădălina + Dumitru Anna Maria Iuliana - Facultatea de Biologie, ASB (@asb_ub)
Sabrina Cristina Popescu + Nițulescu Elena Angelica - Facultatea de Sociologie și Asistență Socială, AS-SAS (@a.s_s.as_unibuc)
Vasile Stuparu - Facultatea de Filosofie, PHILOS (@philosub)
Oana Voina + Glomnicu Evelina - Facultatea de Geografie, ASG (@asg.ub.geo)
Andreea Ciocan + Irina Dobreanu - Facultatea de Drept, ASD (@asd_ub)
Gazibar Maria + David Georgiana + Lazăr Carlos - Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, ASC (@asc.fjsc)
Miruna Ghiță + Antonia Erika - Facultatea de Chimie, ASC-UB (@asc.ub)
4. Opinie membru FYU
"Un aspect al acestui proiect care mi-a plăcut cel mai mult a fost implicarea, cât și umanitatea oamenilor care au participat. Speakerii au fost pe placul meu și chiar i-am asemănat cu niște mici eroi care i-au îndrumat pe novici spre viața de student, cât și facultatea dorită.
Atmosfera a fost una călduroasă, dar la unele webinare a trebuit să spargem un pic gheața și să trezim curajul din oameni. În general webinarele au fost structurate succint, fără a ne plictisi sau a ne da detalii neimportante. Dovada de interes a tinerilor implicați în acest proiect mi-a arătat o demnă seriozitate, de care sper că o vom găsi și în viitor pentru a aduce un plus de valoare lumii în care trăim.
Într-un final, cred că cel mai important lucru a fost experiența pe care am primit-o după aceea, dar și persoanele pe care le-am cunoscut." - Larisa Coşeraru, membru FYU
5. Opinii participanți
În urma răspunsurilor formularului de feedback, am constat ca media notelor din zilele 7-8 mai este 9, iar cea din 14-15 mai este de 9,5. Vă mulțumim tuturor celor care au completat formularul pentru sfaturi și pentru ca v-ați împărtășit gândurile legate de targ. Iată câteva dintre opiniile participanților:
'Bogat în informații și bine organizat!'
'Chiar a fost de ajutor, am aflat lucruri de care nu știam, chiar dacă încerc să mă informez cat mai mult, e cel mai bine sa auzi despre experiențele unui student.'
'Mi s-a părut o experiență utilă și necesară. Am aflat multe informații folositoare. În cazul în care mă decid sa merg pe acest drum, indiferent de alegerile mele, sunt mulțumită că am avut parte de acest webinar. Persoanele care s-au ocupat de organizare au fost foarte drăguțe, deschise la orice fel de întrebări, ne-au dat până și sfaturi.'
'A fost absolut minunat. Fetele au fost geniale și au oferit răspuns tuturor întrebărilor noastre. Au vorbit foarte frumos despre chimie și m-am simțit bine să mă aflu, deși nu față în față, cu tinere alături de care împărtășesc pasiunea și dragostea pentru chimie.'
'Foarte frumos! Lucruri esențiale de știut, un impuls către noi dorințe. Oameni deschiși care ne-au oferit oportunitatea de a afla ceea ce ne dorim.
Mulțumim!!!'
'Mi s-a parut perfect gandit, cu informații utile, pe subiect și cu studenți foarte de treaba. Am aflat multe lucruri care mă interesau, atat despre facultate, cât și despre viața de student de acolo.'
'Am aflat multe lucruri interesante legate de procesul de admitere, dar și multe informații despre viața de student. Consider că a fost un webinar foarte util, care ne-a familiarizat cât de cât cu ideea de "studenție".'
'Am aflat tot ce trebuie pentru facultate, ce acte îmi trebuie, despre admitere, profesori, proiecte, despre materii, a fost foarte util și o să mă ajute când o sa fiu a 12-a . Îmi place că s-a răspuns la întrebările noastre, la problemele pe care le avem și s-au găsit soluții. Au avut un powerpoint foarte bine pus la punct cu toate detaliile necesare. Mulțumesc mult!!'
'Mi-a plăcut foarte mult și am aflat lucruri folositoare, mai ales că aveam niște neclarități referitoare la unele lucruri. Am primit și sfaturi despre care sunt sigură că o sa mă ajute la alegerea facultății.'
6. Opinii speakeri
Datorită faptului că fără ajutorul speakerilor acest eveniment nu ar fi fost posibil, am decis să vă lăsăm mai jos câteva dintre impresiile acestora despre târg.
"Participând la FYU, pot să spun că mi-a plăcut foarte mult să interacționez cu elevi interesați de domeniul dreptului și să vorbim atât despre partea academică, cât și despre partea socială a vieții de student. Cred că e nevoie de cât mai multe inițiative ca aceasta și sper că FYU va avea din ce în ce mai mulți participanți." - Andreea Ciocan
"Targul de facultăți organizat de FYU a fost o oportunitate minunată pentru Asociația Studenților în Drept să interacționeze cu viitorii studenți. Sperăm să ne întâlnim și la următoarele ediții." - Irina Dobreanu
"Experiența noastră ca voluntari ASAA în cadrul "Find your University" a fost una tare frumoasă. Ne-am bucurat de invitație și ne-a încântat tare mult când am observat că elevii participanți au fost deschiși și ne-au adresat întrebări, semn că ceea ce a fost prezentat le-a captat atenția și au fost doritori să afle și mai multe lucruri despre facultatea din care noi venim, și anume Facultatea de Administrație și Afaceri. Faptul că, în ziua de azi, elevii claselor terminale au oportunitatea de a cunoaște informații despre oferta mai multor facultăți, prin astfel de prezentări și de a cunoaște părerea sinceră a studenților din cadrul acestora, consider că este un plus și facilitează decizia pe care aceștia trebuie să o ia în scurt timp. Ne bucurăm că "Find your University" oferă aceste lucruri și vine în sprijinul elevilor, toată această inițiativă pornind tot de la aceeași categorie de persoane, ce se vede că face totul din suflet pentru colegii săi." - Alexandra Petre
"Acest proiect a reprezentat o ocazie inedită atât pentru elevi, cât și pentru noi să comunicăm deschis și să ne cunoaștem. Elevii au avut multe curiozități pe care le-au adresat fără rușine și noi ne bucurăm că am putut să le fim o poartă deschisă către lumea studenției. Sperăm ca acest demers să continue în fiecare an pentru a le oferi elevilor tot ce au nevoie în călătoria lor, de la băncile liceului și până la aulele și amfiteatrele facultății." - Sabrina Poescu, Elena Nițulescu
7. Închereire
În încheiere, dorim să le mulțumim atât elevilor care s-au alăturat webinarelor, cât și studenților care au făcut acest târg posibil. Feedback-ul pozitiv și sugestiile motivează întreaga echipă pentru a vă îmbunătăți experiența și a continua acest proiect. Sperăm că și târgul de anul viitor va avea același succes ca cel de anul acesta!




Comments