Facultatea de Geografie
- Find Your University
- May 4, 2022
- 3 min read
Updated: Sep 14, 2022
redactor: Denisa Sabău
tehnoredactor: Dorisandra Ifrim
Din momentul în care decizi că vrei să devii student la Geografie, pășești într-o lume plină de necunoscut, dar un necunoscut care te face să vrei să afli cât mai multe, atât despre lumea care te înconjoară, cât și despre tine însuți, de la mediul natural și relația dintre toate ecosistemele Terrei, până la mediul social și antropic, cu toate relațiile care apar atunci când omul intervine asupra naturii.
Admiterea este relativ simplă, pe bază de dosare la care se adaugă scrisoarea de intenție care te declară admis sau respins, iar apoi ierarhizarea se face în funcție de media de la bac.
Bineînțeles că, fiind Facultatea de Geografie, se fac materii specifice precum: geografie fizică și umană, geologie, meteorologie și climatologie, hidrologie și oceanografie, cartografie, geografie economică, geografia Europei, teledetecție, dar și materii de bază precum o limbă străină, informatică și sport.
Profesorii sunt oameni ce dețin cunoștințe teoretice, dar și practice. De cele mai multe ori, au experiență în domeniile pe care le predau, nu au doar cariera de profesor. Și ca peste tot, sunt unii care îți devin dragi, și alții pe care nu mai vrei sa îi vezi niciodată, dar e normal. Știm cu toții că profesorii pot influența viziunea elevului/ studentului cu privire la materia pe care o predau, de aceea faptul că există și profesori empatici și înțelegători care își predau materia cu drag, facilitează dorința studentului de a învăța acea materie.
Modul de predare este teoretic și practic în același timp. Sunt ținute atât cursuri, cât și lucrări practice la fiecare materie.
Colectivul diferă în funcție de specialitate, dar faptul că nu sunt exagerat de mulți studenți la unele specializări ajută la formarea conexiunilor dintre studenți, ceea ce îi face să fie mult mai uniți și să se ajute la nevoie.
Programul, bineînțeles că este diferit față de cel de la liceu, fiind destul de haotic. Sunt zile cu un singur curs, dar și zile în care se începe la 8 dimineața și se termină la 20. Cursurile țin o oră și 40 de minute, iar pauza 20 de minute. Este obositor, dar sunt și profesori care lasă pauză mai mult, pentru ca studenții să aibă timp să ia masa.
Practica se face o săptămână pe an, după sesiunea de vară, în care se pleacă în diferite locuri din toata țara, și în funcție de profesor, se fac diferite activități practice, pe la primării, stații meteorologice, stații hidrologice, baraje hidroenergetice, etc.
Cursurile sunt partea teoretică, de cele mai multe ori e un profesor care vorbește mai mult singur, iar studenții își iau notițe. Prezența nu este obligatorie, dar recomandată. Seminariile sunt lucrările practice, care sunt mai interesante și prezența e obligatorie.
Colocviile sunt tot examene, dar care sunt date în ultimele două săptămâni de cursuri, înainte de sesiune. Ca dificultate sunt atât dificile, cât și ușoare, în funcție de materie, dar e mai stresant pentru că sunt și cursuri în zilele acelea. În schimb, examenele sunt date în sesiune, când este liber în afara zilelor cu examen.
Opționalul de pedagogie este absolut necesar dacă dorești să activezi în învățământ și cu el poți preda până la clasa a 10 a. Pentru clasele mai mari ai nevoie de modulul psihologic de nivel II, pe care îl obții în timpul masterului. Studenții învață psihologie și pedagogie pentru toate vârstele, și mai ales cum să predea geografia copiilor, pe înțelesul lor. Au proiecte și examen ca la orice altă materie, dar este o materie plăcută, dragă tuturor, pentru că este opțională, nimeni nu este obligat să o facă.
Fiecare materie are seminar si curs. Notele de la fiecare alcătuiesc împreună 10 puncte. 3 puncte de la seminar (minim 1 punct pentru a intra în examen), pe care le obții pe activitatea la clasă, 6 puncte de la curs, unde studenții au examen sau colocviu de obicei, și un punct din oficiu. Acesta este standardul, dar fiecare profesor stabilește cum notează. Acesta trebuie obligatoriu să comunice modul de notare de la prima întâlnire.
Câteva calități pe care trebuie sa le dețină cineva care vrea să urmeze această facultate:
~Trebuie să îi placă geografia în primul rând, asta este baza.
~Să se orienteze în spațiu cu ușurință.
~Sa aibă și o baza de matematică și fizică, pentru că ajută mult.
~Să îi placă să învețe practic, nu să tocească teorie, pentru că nu faci nimic doar cu teoria în domeniul acesta.
~Să fie foarte perseverent și să nu se lase influențat.
Înainte să aleagă această facultate, un elev nu ar trebui sa ia în seamă oamenii care îi spun că poate deveni doar profesor și că e concurența mare pe locuri, pentru că nu este așa. Poți deveni specialist în planificare, cadastru, urbanism, poți lucra la o mulțime de firme private sau la stat. Sunt multe opțiuni atunci când ai ambiție și îți dorești să faci ceva.




Comments