Cum să redactezi corect o scrisoare de intenție
- Find Your University
- May 24, 2022
- 2 min read
Updated: Sep 14, 2022
redactor: Denisa Sabău
tehnoredactor: Dorisandra Ifrim
În ultimii ani scrisoarea de intenție a fost și este un document necesar, care însoțește candidatura oricărui student pentru admiterea la o facultate din România, din străinătate, pentru bursele Erasmus și chiar pentru un eventual job.
Scrisoarea de intenție este foarte importantă, iar dacă te documentezi înainte de a o redacta dintr-un model care deja a fost validat de companii sau de facultăți, există șanse mari să fii chemat la interviul de angajare sau chiar să fii acceptat la facultate.
Deși între scrisoarea de intenție (cover letter) și scrisoarea de motivatie (letter of motivation) există o diferență în limba engleză, prima însoțind CV-ul în momentul în care aplici la joburi, iar cea de-a doua fiind folosită mai degrabă de studenți când aplică pentru un program universitar, internship sau burse internaționale, în România, această diferență nu există. Astfel că, este posibil să întâlnești ambele variante în cerințele pentru admiterea în cadrul programelor universitare din țară.
Este indicat ca această scrisoare de intenție să aibă o lungime cuprinsă între o jumătate de pagină și o pagină.
Cu siguranță că nu există doar un singur model de scrisoare de intenție. Există foarte multe modele de scrisoare de intenție, dar cel mai important este să respecți stilul de redactare specific, conținutul esențial din scrisoare, lungimea și alte informații.
Înainte de a scrie scrisoarea, fă-ți timp pentru a afla câteva informații despre companie sau facultate, respectiv despre postul pentru care aplici. Deși nu trebuie să scrii despre asta, ar trebui să faci o corelație între statutul/ preferințele tale și poziția sau compania pe care o vizezi.
Înainte de a-ți înșira prea multe gânduri pe hârtie, asigură-te că scrii corect gramatical și că citești fiecare paragraf pe care îl scrii. Citește cu atenție, caută să nu greșești cuvinte, să nu mănânci litere, să nu pui cratime greșit.
Asigură-te că scrii la calculator și mai ales, că scrii cu diacritice, în cazul în care scrisoarea se redactează în limba română! În al doilea rând, asigură-te că paragrafele tale sunt un pic distanțate unul față de celălalt și că nu sunt prea lungi și greu de urmărit.
Structura:
–introducerea (un paragraf de 4-5 rânduri)
–conținutul (un paragraf de 12-15 rânduri)
–concluzie (un paragraf de 4-5 rânduri)
Câteva informații necesare pe care ar trebui să le incluzi în scrisoarea ta de intenție:
–Numele universității la care aplici.
–Specializarea pentru care aplici.
–Nume și Prenume
– De ce îți dorești să urmezi specializarea aleasă?
– Ce cunoștințe ți-ar plăcea să dobândești din punct de vedere academic?
– De ce cursurile și structura specializării pe care ai ales-o se potrivesc cu interesele și obiectivele tale pe termen lung?
– Ce competențe și activități educaționale și extrașcolare din trecut te recomandă ca fiind candidatul potrivit?
– Care este obiectivul tău profesional odată ce ai absolvit facultatea?
–Care sunt cele mai importante aptitudini ale tale?
–În ce proiecte te-ai implicat?




Comments